Tesaturi, Uncategorized

GABARDINA

gabardina

Gabardina este faimoasa tesatura inventata de catre Thomas Burberry si patentata in 1888. Numele ei provine de la un tip de mantie lunga si larga purtata in Evul Mediu, care mai tarziu s-a transformat in mantie de ploaie.
Gabardina are o serie de caracteristici specifice, care au facut-o potrivita pentru hainele militare si pentru imbracamintea sport: e un material rezistent, impermeabil, dur, dar relativ lejer si usor de purtat.
Hainele din gabardina create de Burberry au fost purtate inclusiv in expeditiile polare, iar materialul e foarte des folosit la fabricarea costumelor, pantalonilor, uniformelor, pardesielor si altor tipuri de articole vestimentare.

In mod traditional, gabardina are la baza fire de lana pieptanata tesute intr-un model diagonal (indreptate fie spre stanga, fie spre dreapta), insa poate fi realizata si din bumbac, matase artificiala (viscoza), poliester sau o combinatie intre doua sau mai multe dintre aceste tipuri de materiale. De altfel, adaugarea unor alte fibre naturale pe langa lana duce la obtinerea unui efect de luciu interesant, astfel ca e foarte obisnuit ca lana pentru gabardina sa fie amestecata si cu alte fibre.

Cum se intretine gabardina:
– Cea mai buna metoda de a o curata, mai ales daca vorbim de gabardina tesuta din lana, este curatatul chimic.
– In cazul in care contine bumbac sau fibre sintetice, gabardina poate fi spalata la masina, dar la o temperatura scazuta a apei si folosindu-se un ciclu delicat de spalare si stoarcere.
– Gabardina poate fi calcata fara probleme atunci cand fierul e setat pe o valoare scazuta a temperaturii; daca fierul de calcat este prea fierbinte, va lasa urme nedorite pe tesatura.
– Acest material nu trebuie niciodata pus in uscatorul automat pentru haine, ci lasat sa se usuce natural.

Related Posts