Comunicarea – cheia pentru un costum perfect!

Comunicarea – cheia pentru un costum perfect!

O zicala din popor spune ca „un pic de informatie reprezinta un lucru periculos“. Asta deoarece persoana care detine acel „pic de informatie“ poate avea senzatia ca este atotcunoscator.

Ideal ar fi ca, odata ce ai pasit pragul unui designer sau al unui croitor, sa lasi „bagajul de cunostinte“ la usa si sa te increzi in profesionalismul sau.

Asta nu inseamna ca nu ar trebui sa stii ce anume iti doresti. Din contra, culoarea preferata, stilul sau textura ce se doreste a fi utilizata sunt informatii ce ii vor fi de mare folos croitorului care iti va face costumul. Insa trebuie sa faci diferenta intre informatii utile si dorinte care iti vor afecta imaginea de ansamblu.

Spre exemplu, sunt unele persoane carora le sta bine cu anumite culori. De asemenea, ar fi indicat sa-l lasi pe croitor sau pe designer sa-ti dea un sfat in aceasta privinta – si nu numai!

Ce trebuie sa-i spuna clientul croitorului

Ce trebuie sa-i spunem croitorului cand mergem sa ne facem un costum la comanda? Multe persoane nu stiu ce informatii sa-i furnizeze acestuia: ce fel de croiala doresc, ce fel de culori cred ca li s-ar potrivi, cat de lungi sa fie manecile la jacheta etc.
Insa un bun croitor va face un costum perfect pentru fiecare individ in parte, in functie in primul rand de dimensiunile corpului sau, care difera de la persoana, la persoana. Spre exemplu, unii barbati au toracele lung, picioare mari si prefera jachetele aproape lipite de corp, dar si pantalonii destul de lungi pentru a nu arata caraghios din cauza picioarelor. Chiar si asa, fiecare dimensiune poate fi ajustata sau „ascunsa“ de un croitor iscusit.

Acesta este si motivul pentru care nu strica sa spui ce preferi, dar sa asculti cu atentie ceea ce iti recomanda si croitorul respectiv. Gandeste-te ca un croitor bun are ani de experienta in spate si nu-ti va recomanda ceva ce poate sa-ti dauneze imaginii! Mai mult, ia in calcul faptul ca, desi s-ar putea sa ai cateva idei bune, asta nu inseamna ca vei sti mereu ceea ce este bun pentru corpul sau imaginea ta. Daca tot vei plati pentru costum, n-ar fi mai indicat sa-l lasi pe profesionist sa se ocupe de amanunte?!