Idei inedite pentru marturiile de nunta

Idei inedite pentru marturiile de nunta

Marturiile de nunta stau drept multumire si amintire pentru invitati, astfel incat ele trebuie sa va reprezinte atat pe voi, cat si nunta ca ansamblu.

Bomboanele nu mai sunt in trend si se apreciaza din ce in ce mai mult ideile originale, cu marturii practice si totodata foarte frumoase. Iata deci o lista de exemple pentru marturiile de nunta.

Magneti „indragostiti”

Magnetii sunt foarte haiosi, mai ales cand reprezinta animale sau fructe ori buburuze indragostite. Acesti magneti pot fi ambalati de exemplu intr-o casuta care sa sugereze in ansamblu o familie. Daca vreunul din voi are vreo porecla haioasa, va puteti folosi de aceasta ca simbol.

O minirama in stil baroc

Daca nunta are ca tema eleganta ori chiar prinde o tenta din nuntile sau decorurile medievale, atunci o marturie inspirata ar fi o rama mica de fotografii in stil baroc, alba cu relief floral, eventual cu un fir discret
auriu.

O cutiuta muzicala

Cred ca o astfel de marturie ar fi apreciata de orice invitat, indiferent de varsta. Oricine ar aprecia o cutiuta muzicala cu doi miri sau doi indragostiti care danseaza pe cristalinele acorduri.

Marturii practice

Puteti miza de asemenea pe marturiile practice, cele mai usor de gasit pe piata fiind diversele dopuri de sticla artistic realizate in forma de inimioara, frunza etc., special concepute pentru a fi daruite ca marturii de nunta.

Marturii pentru El si Ea

Daca stiti ca majoritatea invitatilor sunt cupluri, puteti sa le oferti marturii pentru femei respectiv barbati, spre exemplu un evantai cu numele vostru pentru femei si o ministicluta de whisky, eventual semnata cu numele vostru.