Tesaturi, Uncategorized

Inul

Fabricarea de panze si tesaturi din in este un proces complicat, ce necesita indemanare si experienta, atat in cultivarea de plante ca materie prima, cat si in pieptanarea si prelucrarea fibrelor in curs de pregatire pentru filatura si tesut. Utilizarea panzei de in dateaza din timpuri stravechi; acesta a fost primul tip de fibre textile cunoscut in lume, cele mai vechi indicii de utilizare datand din 8000 i.Hr. Panza de in a fost, de asemenea, descoperita in mormintele egiptene, infasurand corpurile mumificate ale faraonilor, in acele vremuri fiind considerată un simbol al luminii si puritatii, precum si un semn de bogatie. Panza de in este foarte absorbanta si un bun conductor de caldura, pastrand corpul racoros atunci cand este purtata in zonele climatice calde. Aceasta are o suprafata neteda, lucioasa, cu rezistenta naturala la murdarie si patare, fiind cea mai puternica fibra vegetala – este de doua-trei ori mai rezistenta decat bumbacul. Tesaturile din in au un luciu natural ridicat, au capacitatea de a absorbi si pierde apa rapid, acumuland pana la 20% din continutul de umezeala fara a da senzatia de umezeala. Aspectul natural al panzei de in este o alegere eleganta pentru vestimentaia sport, hainele de vara, imbracamintea de week-end si de sarbatori.

Secole la rand, panza de in a fost purtata exclusiv de catre clasele instarite, ca semn al bunastarii lor, si asta nu fara motiv. Materialele tesute din in se disting de alte tipuri de stofe – si trebuie pretuite – tocmai pentru grija extraordinara si consumul incomparabil de timp necesare pregatirii fibrelor inainte de a fi procesate.

Procedeul prin care se obtine panza de in este unul sinuos, complex, si cere un nivel inalt de pregatire si de iscusinta, incepand de la modul de cultivare a plantei si pana la pieptanarea si procesarea fibrelor vegetale in fire textile toarse fin si, mai apoi, in materiale pentru croitorie.

Materialele pe care vi le ofera in acest sezon renumitul producator Holland&Sherry au fost tesute si selectionate cu aceeasi grija acordata intregului proces de productie. Paleta cromatica aleasa cu maiestrie cuprinde o varietate mai mare de nuante ca pana acum, incluzand tonuri contemporane si elegante, precum si culorile clasice cu care ne-am obisnuit deja.

Gratie rezistentei si durabilitatii lor fara seaman, materialele din aceasta colectie sunt ideale pentru sacouri, pantaloni, rochii si fuste.

Fie ca optati pentru o croiala moderna sau un look casual relaxat, panza de in este un „must have” in sezonul de primavara-vara.

Calitatile inului :

  • Acest material are o textura usor aspra, cu un finish lucios elegant;
  • Din acest motiv, stofa din in este incredibil de durabila si rezistenta la uzura, devenind ideala pentru a fi purtata pe timp de vara;
  • Inul absoarbe apa usor, dar se si usuca foarte repede, lasand pielea sa respire; iata de ce este alegerea perfecta in perioadele de vreme torida, umeda si uscata;
  • Hainele din in isi pastreaza forma, tocmai datorita materialului mai plin;
  • Stofa din in este deosebit de comoda la purtat, nefiind rigida si permitand corpului sa se miste cu usurinta si eleganta.

 

IMG_1261 IMG_1264

Related Posts